„Având în vedere difuzarea, în repetate rânduri, pe diverse posturi de radio şi televiziune, a unor reclame CEC Bank în care apare Constantin Brâncuşi vorbind, inadecvarea celor rostite la adevărul spuselor sale, precum şi apariţia în municipiul Târgu-Jiu a unor panouri publicitare cu imaginea marelui nostru sculptor unde apare un text însoţit de o falsă semnătură, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” consideră că orice demers cu privire la viaţa şi opera lui Brâncuşi, care poate induce opiniei publice informaţii false sau deformate, fără o documentare prealabilă şi consultarea unor specialişti de marcă în domeniu, poate aduce prejudicii grave de imagine celui denumit părintele sculpturii moderne. Înţelegem dorinţa CEC Bank de a-şi asocia numele unei mari personalităţi artistice de valoare universală aşa cum este C. Brâncuşi, dar nu împărtăşim folosirea în mod eronat a unor date şi imagini reprezentative pentru destinul său creator. Considerăm, totodată, că se impune o corecţie imediată a erorilor apărute, în acest fel putând face proba respectului pe care îl purtăm întregii moşteniri brâncuşiene“, spune Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de artă «Constantin Brâncuşi», scrie adevarul.ro
SCANDAL imens la CEC
Autor:
Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 25-09-2014 17:33