România ar putea bloca ratificarea Acordului UE-Canada din cauza problemei vizelor - diplomaţi

Autor: Iosif Buble, Colaborator
Publicat: 26-09-2014 17:35

Premierul Canadei, Stephen Harper, se va întâlni vineri cu preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi cu preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru a celebra finalizarea negocierilor în vederea semnării Acordului de liber-schimb. Însă există temeri că România şi Bulgaria ar putea bloca ratificarea Acordului Complet Economic şi Comercial (CETA), denumirea oficială a Acordului de liber-schimb UE-Canada. "Încă există o problemă legată de români şi bulgari. Canada solicită vize pentru ei, o situaţie care îi nemulţumeşte foarte mult", afirmă un diplomat occidental implicat în negocieri, preferând să păstreze anonimatul. "Există preocupare că ar putea apărea probleme în parlamentele celor două ţări. Nu este clar în totalitate dacă Acordul va trebui ratificat în parlamentele naţionale din statele UE sau în Parlamentul European", explică diplomatul citat. Canada a decis menţinerea vizelor pentru cetăţenii din România, Bulgaria şi Cehia pentru a bloca eventuale solicitări ilegale de azil. Vizele pentru cetăţenii cehi au fost eliminate anul trecut, dar ministrul canadian al Imigraţiei şi Cetăţeniei, Chris Alexander, a declarat că vizele destinate românilor şi bulgarilor sunt menţinute din cauza preocupărilor privind traficul de persoane şi infracţionalitatea organizată. Semnarea Acordului de liber-schimb UE-Canada, programată vineri la Ottawa, a fost amânată deoarece Germania solicită eliminarea unei clauze controversate privind o formă de protecţie a investitorilor.