Tabăra lui Tăriceanu: ”Iohannis este candidatul sub acoperire”

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 02-10-2014 14:01

Vicepreședinte al PLR, Grațiela Gavrilescu, susține că Iohannis este candidatul sub acoperire al PDL, adică aceeași retorică pe care a abordat-o și Crin Antonescu.  ”PNL a ajuns să nu aibă un candidat reprezentativ pentru Președinție! Ruperea USL și renunțarea lui Crin Antonescu la candidatură au făcut ca PNL, partid istoric, important pe scena politică românească, să devină incapabil de a avea un candidat AL SĂU pentru funcția supremă în stat. Domnul Iohannis, cel care semnează ca și cum ar reprezenta PNL, prin tot ceea ce face, ne arată că, de fapt, nu are nicio legătură cu PNL, cu poziția și cu acțiunile partidului din ultimii ani. Acesta a adoptat discursul și acțiunile specifice PDL-ului și campaniilor pe care Traian Băsescu le-a dus, de-a lungul timpului, în interesul său cu sprijinul acestui partid. Pentru liberalii care, în 2012, au susținut, necondiționat, suspendarea lui Traian Băsescu, faptul că domnul Iohannis s-a adaptat stilului pedelist de a face politică le este foarte clar: poziția  mai mult decât ambiguă a domnului Iohannis în legătură cu referendumul din 2012 nu are absolut nicio legătură cu poziția liberalilor și nici cu a celorlalte milioane de români, în numele și în interesul cărora PNL a susținut suspendarea! Interesele și voința cui le reprezintă ”președintele” Iohannis, care mai are puțin și ne spune, direct, că, din punctul său de vedere, atunci, am avut de- a face cu o lovitură de stat, minciună proferată în spațiul public și în Uniunea Europeană de PDL și Traian Băsescu? Din nefericire pentru istoria de 139 de ani a liberalismului românesc, cel care candidează sub sigla PNL nu este altceva decât un candidat pedelist sub acoperire, care nu vrea decât să continue regimul lui Traian Băsescu, din funcția de președinte al României”, susține Grațiela Gavrilescu. Citește și: Antonescu îl face KO pe Iohannis: Văd în el candidatul PDL