Firme rusesti din Romania, in vizorul procurorilor

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 03-10-2014 09:40

In urma sanctiunilor impuse de occident Rusiei, Romania n-a fost ferita de indignarea rusilor. Gazprom a redus livrarile de gaz catre Romania si nu dau semnale ca aceasta problema nu se va mai repeta. In acest context procurorii au descins joi la rafinaria Lukoil din Ploiesti. Acestia ancheteaza un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani in care au fost deja audiati managerul rafinariei si directorul general al Petrotel Lukoil. Perchezitiile nu s-au limitat doar la sediul rafinariei rusesti ci au vizat mai multe firme detinute de Lukoil. Prejudiciul in dosar este estimat la 230 de milioane de euro, obtinuti din operatiuni financiare ilegale. „O echipă complexă formată din procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, inspectori din cadrul Direcţiei Generale Vamale, inspectori din cadrul Direcţiei Naţionale Antifraudă şi lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, se află în desfăşurarea unui număr de 23 de percheziţii la sediile societăţilor comerciale SC Petrotel LukOil SA Ploieşti, SC LukOil Energy & GAS România SRL, SC LukOil Lubricants East Europe SRL, SC Agenţia Lukom-A-România SRL, SC TP LOG Services SRL, toate situate în municipiul Ploieşti”, precizau joi anchetatorii intr-un comunicat de presa. Inca din decembrie 2010 surse din cadrul Lukoil dezvaluiau ca rafinaria din Ploiesti vindea produse petroliere unor firme fantoma la preturi mai mici cu 50 de dolari/tona decat pretul la care aprovizionau propria companie Lukoil Romania. „Aceste societăţi fantomă semnează contracte de achiziţie de carburanţi cu divizia paralelă a Petrotel, dar uită să mai vină la rafinărie pentru a cumpăra produsele. În schimb, poliţia a depistat, şi cercetează în prezent, cazuri în care sub umbrela acestor contracte se derulau tranzacţii ilegale cu petrol. (...) Managerul general Igor Kuzmin şi-a creat la Ploieşti un serviciu paralel de vânzări pe care îl coordonează direct, ceea ce a făcut ca LukOil România să înregistreze anul acesta (n.r - în 2010) scăderi semnificative pe segmentul vânzări”, declarau surse citate de presa in 2010, potrivit puterea.ro. LukOil Europe Holdings, din grupul petrolier rus LukOil, deţine 97,1% din capitalul social al rafinăriei LukOil din Ploieşti. Grupul rus mai deţine în România şi o reţea de peste 300 de benzinării. Anul trecut, Petrotel LukOil a înregistrat pierderi de 928,8 milioane de lei, de 3,3 ori mai mari faţă de pierderile de 274,4 milioane de lei din 2012. În 2011, rafinăria a declarat pierderi de 391,6 milioane de lei şi de 303 milioane de lei în 2010, respectiv 536,6 milioane de lei în 2008 (informaţiile fiscale nu sunt disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor pentru 2009). Însumate, doar pierderile companiei în ultimii cinci ani ating fabuloasa sumă de peste 2,5 miliarde de lei (aproximativ 600 milioane de euro).