Ponta anunță o posibilă creștere a pensiilor cu 5%

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 04-10-2014 20:43

Întrebat de un jurnalist dacă urmează să fie majorate pensiile cu 5%, premierul a răspuns: 'În noul buget avem capacitatea, pe baza strategiei fiscal-bugetare, de a creşte, dincolo de indexarea pe care am făcut-o în fiecare an, avem posibilitatea să indexăm pensiile cu până la cinci la sută'. Ponta a adăugat că bugetul pentru 2015 este foarte probabil să fie trimis în Parlament de viitorul premier şi viitorul Guvern, la sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie. 'Noul buget pentru 2015, care va fi de fapt un buget multianual, trebuie să gândim 2015-2016, trebuie prezentat şi însuşit de către viitorul prim-ministru şi viitorul Guvern. Altfel, ar fi incorect din partea mea să-i fac eu bugetul şi să-l pun la anul să guverneze ţara după cum am făcut eu bugetul. Deci, foarte probabil, din acest motiv avem şi vizita Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale, la sfârşitul lunii noiembrie. Foarte probabil, sfârşit de noiembrie, început de decembrie, trimitem în Parlament noul buget, cu această perspectivă multianuală 2015-2016', a explicat prim-ministrul.