Ponta, amenințare deschisă

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 04-10-2014 22:34

'Nu am promis eu, că nu lucrez eu la autostradă, lucrează cei care au câştigat contractul şi pe care nu-i plătim dacă nu lucrează, că altă sancţiune nu prea avem pentru ei. Dacă le reziliem contractul, pierdem toţi banii. A fost domnul ministru Rus săptămâna trecută în vizită pe şantier şi sper să se ţină de cuvânt, că altfel nu le dăm banii. Eu cred că noi vrem ca ei să facă autostrada şi (ei vor ca - n.r.) noi să le dăm banii', a spus Ponta. El crede că această autostradă ajută la dezvoltarea potenţialului foarte mare nu doar al Sibiului, ci al întregii zone. În luna septembrie, la ultima vizită la Sibiu, premierul declara că reprezentanţii constructorului şi cei ai CNADNR au promis că va respectat termenul de 15 noiembrie pentru finalizarea autostrăzii Sibiu - Deva. 'Am discutat cu reprezentanţii firmei (constructoare - n.r.) şi cu cei de la CNADNR şi mi-au confirmat faptul că de data asta se vor ţine de termen şi că din 15 noiembrie, cel mai târziu, se va circula neîntrerupt între Sibiu şi Deva', a afirmat, luna trecută, Victor Ponta.