Cristoiu, acuzaţii grave: Ponta sabotează alegerile libere şi corecte

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 10-10-2014 11:53
Actualizat: 10-10-2014 12:36

Analistul Ion Cristoiu îl atacă dur pe Victor Ponta, pe care îl acuză că a blocat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a-şi putea face de cap în campanie la televiziunile de casă. Cristoiu susţine că există zeci de sesizări la CNA cu privire la activitatea Antena 3 şi România TV, dar membrii consiliului nu se întâlnesc pentru a lua o decizie. Acest lucru ar împiedica desfăşurarea liberă şi corectă a alegerilor.

"De ce nu se întrunește CNA? Pentru că Victor Ponta a manevrat în așa fel încît CNA să nu se poată întruni pe întreaga perioadă a campaniei electorale, perioadă în care Antena 3 și România Tv pot încălca Legea fără teama de sancțiunile CNA.

Cum a reușit Victor Ponta acest lucru? Mai întîi punînd CNA să declanșeze o anchetă penală fără alt rost decît acela de a intimida pe membrii Opoziției, în frunte cu Narcisa Iorga. Apoi a vîrît zîzanie între toți membrii CNA, astfel că aceștia nu se pot întîlni pe coridor fără se scuipe.

Deblocarea activității CNA apare acum, în campanie, drept una dintre condițiile unor alegeri libere și corecte. Și dacă instituția ar decide în favoarea Antenei 3 și a României Tv, tot ar fi mai bine decît să nu decidă de loc, pentru că membrii nu se pot întruni", scrie Ion Cristoiu pe blogul personal.