Mesajul lui Mazăre pentru Ponta: Schimbă șeful DNA

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 10-10-2014 20:50
Actualizat: 10-10-2014 21:07

Radu Mazăre spune că se simte hărțuit de DNA de 10 ani. ”Eu nu sunt baron, sunt luptător!”, se laudă Mazăre după confruntările cu procurorii. Primarul Constanței spune că este nevoie ca România să scape de actualul șef al DNA, Laura Codruța Koveși. Astfel, el vrea ca Victor Ponta să pună un alt procuror-șef la DNA dacă ajunge președinte, cu ajutorul Parlamentului, lucru discutat deja în PSD:

”Cu ajutorul Parlamentului, dacă Victor Ponta ajunge președinte, el trebuie să schimbe actualul șef al DNA. Koveși e pusă de Traian Băsescu. Vreau ca procurorul să fie ales ca în SUA, unde toți zic că e mama democrației.”, a spus Mazăre la Antena 3.