Un sfert dintre britanici sprijină UKIP

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 12-10-2014 08:09
Actualizat: 12-10-2014 08:11

Sprijinul alegătorilor britanici pentru UKIP a ajuns la 25% după ce acest partid eurofob a obţinut pentru prima dată un loc în Parlament, relevă un sondaj-şoc.

Partidul Conservator al premierului David Cameron şi Partidul Laburist din opoziţie sunt umăr la umăr, cu 31% din intenţiile de vot. Liberal-democraţii, care fac parte din coaliţia aflată la putere, sunt cotaţi cu 8%.

Sondajul a fost realizat vineri, online, pe un eşantion de 1.003 persoane de către Institutul Survation.

Dacă tendinţele reflectate de sondajul realizat de Survation se vor menţine, UKIP, care se opune imigraţiei în masă şi apartenenţei Regatului Unite la Uniunea Europeană, 'ar putea câştiga până la 128 de locuri' la alegerile generale din luna mai 2015, estimează, citat de The Mail on Sunday, John Curtice, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Strathclyde.

Conform unui alt sondaj, publicat în The Observer, laburiştii ar fi cotaţi cu 35%, conservatorii - cu 28%, UKIP - cu 17% şi liberal-democraţii - cu 9%.

Unii parlamentari conservatori au făcut apel la încheierea unui pact cu UKIP pentru circumscripţiile în care partidul lui Nigel Farage are şanse mai mari să-i învingă pe laburişti, susţinând că alternativa ar fi 'distrugerea reciprocă' prin risipirea voturilor.

Farage a afirmat însă sâmbătă că nu va accepta un astfel de pact, subliniind că partidul său nu este 'o facţiune disidentă' a Partidului Conservator, scrie agerpres.