Tăriceanu nu face mofturi: Pot să coabitez cu oricine

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 13-10-2014 11:29

Călin Popescu Tăriceanu se arată dispus să accepte în funcţia de prim-ministru pe oricine propune majoritatea parlamentară. Acesta spune că va coabita "cu oricine are în spate votul popular".

Referindu-se la persoana pe care ar dori-o ca prim-ministru,  Călin Popescu Tăriceanu a precizat că o astfel de decizie nu ţine de opţiunea preşedintelui: "Pe cel pe care îl sprijină Constituţia şi majoritatea în Parlament. Opţiunea de prim-ministru nu trebuie să fie opţiunea preşedintelui, ci este recunoaşterea opţiunilor şi voturilor cetăţenilor. În actualul context în care există o majoritate în Parlament, cred că lucrurile sunt foarte clare. Sigur că întotdeauna un premier poate fi schimbat, în urma unei moţiuni de cenzură. Dar repet, nici atunci nu este dreptul preşedintelui de a numi persoana care-i este simpatică, ci persoana care realizează o majoritate în Parlament. Aceasta este esenţa democraţiei parlamentare şi vreau să fiu bine înţeles în această privinţă, să nu se creadă cumva că desemnarea premierului este jocul pe care trebuie să-l facă preşedintele".

Întrebat, la RFI, dacă asta înseamnă că ar coabita cu Victor Ponta, candidatul independent la Preşedinţie a răspuns: "Pot să coabitez cu oricine, dacă are în spate suportul popular, votul şi sigur, majoritatea parlamentară. Este o obligaţie constituţională a preşedintelui, în ultimă instanţă, nu este o chestiune de bunăvoinţă sau de interpretare".