Macovei sustine ca dovada ca Ponta a fost acoperit este in arhiva unui fost serviciu de informatii

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 14-10-2014 16:42

Europarlamentarul Monica Macovei sustine ca dovada ca Victor Ponta a fost ofiter acoperit se afla in arhiva fostului serviciu de informatii al Ministerului Justitiei - SIPA. De toata afacerea nu ar fi strain fostul ministru al Justitiei, Rodica Stanoiu.

"Ca ministru al Justiției, am desființat SIPA pentru că cercetările arhivei au arătat că SIPA, prin agenții săi, urmărea judecători, procurori sau avocați. Notele informative conțineau nu doar date despre acivitatea profesională, ci și despre viața privată a magistraților. 

Astfel de informații, de care colaboratoarea Securității, Rodica Stănoiu, se folosea, probabil, pentru a șantaja magistrați, erau obținute, evident, și din interiorul magistraturii, de judecători sau procurori ofițeri acoperiți. Ponta a ajuns la Parchetul General exact în perioada când era ofițer acoperit, deși nu îndeplinea condițiile legale, deci prin eludarea legii, printr-un ordin de ministru al Rodicăi Stănoiu, colaboratoare a Securității.", sustine Macovei intr-un comunicat de presa remis redactiei.