Zoe Petre explică afirmația istorică a lui Emil Constantinescu: ”M-au învins serviciile”

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 19-10-2014 21:28
Actualizat: 19-10-2014 21:29

Fostul consilier prezidențial al președintelui Emil Constantinescu, Zoe Petre, lămurește ce a vrut să spună fostul președinte cu afirmația ce a rămas în istorie: ”M-au învins serviciile”.

Zoe Petre susține că această afirmație a fost greșit preluată în istorie. Ea a explicat că Emil Constantinescu se afla la o întâlnire cu țărăniștii și le-a spus acestora că i-au învins securiștii. ”Preşedintele a spus că ne-au învins securiştii într-un moment în care nu se gândea să se retragă. A spus că sunt mai buni în comunicare ca noi. După care am constatat toţi că avea dublu ca procente decât Băsescu, dar era clar că nu mai putea recupera cu razboiul din Kosovo. Nu s-a referit la servicii. Toţi cei care au plecat de binevoie sau au fost trecuţi în rezervă s-au găsit în fundaţii ale PSD de unde lucrau intens”, a explicat Zoe Petre.

Zoe Petre a explicat că unul dintre oamenii care au dinamitat Convenția era Traian Băsescu. Istoricul a precizat că, în finalul mandatului său, președintele Emil Constantinescu a încercat să facă o manevră pe final de mandat, dar era mult prea târziu.

”Era clar că nu mai poate recupera procentele în urma episodului Kosovo și s-a gândit că Isărescu ar fi fost o carte câștigătoare pentru Convenție. Problema a fost că Convenția nu și-a mai dorit și astfel s-a distrus”, a declarat Zoe Petre.