UDMR, amenințat cu izolarea pe modelul lui Viktor Orban

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 21-10-2014 11:21

Președintele Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu, spune că sancționarea a zece oficiali maghiari de către SUA ”reprezintă un avertisment foarte serios pentru cei care susțin politica extremistă și pro-rusă a Guvernului lui Viktor Orban”. Potrivit liderului PRU, ”acest avertisment ar trebui luat în serios și în România cu privire la formațiunile care colaborează strâns cu Viktor Orban și care îl ajută în promovarea ideilor revizioniste, autonomiste și iliberale”.

Mai mult, Diaconu propune ca UDMR să fie izolat în România așa cum e izolat Orban la nivel internațional, ”pentru că s-a dovedit o formațiune pusă în slujba derapajelor Budapestei”.

Potrivit liderului PRU, și Guvernul României va avea probleme de credibilitate ”cât timp colaboratorii apropiați ai lui Viktor Orban, și anume liderii UDMR, se află în Executivul României și reprezintă aripa Orban în politica țării noastre”.