Raiduri de amploare impotriva Statului Islamic

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 23-10-2014 17:06

Forțele militare ale Statelor Unite ale Americii (SUA) au lansat din nou raiduri aeriene în apropiere de orașul sirian Kobane, în cadrul campaniei care vizează combaterea grupării radicale Statul Islamic (SI), a anunțat joi Comandamentul central american (Centcom), transmite Reuters.

În total, miercuri și joi au fost efectuate 15 raiduri împotriva Statului Islamic, în Irak și în Siria, precizează Centcom într-un comunicat.

Bombardierele și avioanele de luptă americane au lansat în apropierea orașului de frontieră Kobane (nord) patru lovituri care au distrus un post de control al SI, precum și poziții de luptă ale jihadiștilor. Alte două raiduri au vizat și distrus rezervoare de petrol la est de Deir Ezzor (estul Siriei).

În Irak, patru raiduri aeriene lansate de forțe americane și aliate în apropiere de barajul de la Mosul au lovit mici unități ale Statului Islamic și au distrus un vehicul. Un alt atac efectuat în apropiere de Baiji (nordul Irakului) au neutralizat o poziție de luptă a jihadiștilor, iar patru lovituri care au vizat zona orașului Fallujah (centru) au avut drept țintă un centru de instruire, o unitate și o clădire a SI.

Toate aeronavele care au participat la aceste raiduri au revenit în siguranță la bază, se menționează în comunicatul Centcom.

Agerpres