VIDEO. Poporul PSD, mesaj dur pentru partid. Ii acuza de furat si ii vor la puscarie

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 31-10-2014 11:46

Dupa o lansare grandioasa pe Arena Nationala, Victor Ponta i-a invitat pe mebrii PSD si la un eveniment de final de campanie la Sala Palatului. Acolo simpatizantii PSD s-au strans unul cate unul sa asculte discursuri electorale si sa strige in cor „Victor Ponta presedinte!”.

Dar in spatele actiunilor de campanie, in care membrii se strang sa sustina partidul, se ascund opinii care nu avantajeaza deloc PSD-ul. In cadrul unui scurt reportaj realizat de gandul.info, „poporul PSD” sustine ca liderii partidului s-au imbogatit din furat, ca ar trebui sa ajunga la puscarie – exemplul pe buzele tuturor fiind Viorel Hrebenciuc catalogat ca vinovat.

„A debusolat un pic judetele tarii DNA-ul. Au vrut sa zdruncine PSD-ul”, a declarat un simpatizant PSD.

„N-a facut bine ce-a facut ca el s-a imbogatit (n.r. Viorel Hrebenciuc). De unde are ei sute de milioane de euro? De pe furat! Hrebenciuc a furat, sigur ca a furat. Cat a fost la PSD (...) s-a imbogatit astia”, a spus un alt simpatizant PSD.

„Cred ca nevinovat nu este, ca pe unu nevinovat nu il ia DNA-ul”, a declarat un membru PSD despre Hrebenciuc.

„Indiferent de unde ar fi trebuie sa intre la puscarie toti. Care ne fura pe noi, sa intre in puscarie”, a spus categoric un alt militant PSD.