ANI nu reuseste sa ii ia averea lui Silaghi

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 01-11-2014 20:39
Actualizat: 01-11-2014 23:30

Deputatul Ovidiu Silaghi (PLR) a castigat procesul cu ANI la Curtea de Apel Oradea. ANI sesizase instanta cu privire la veniturile acumulate de acesta in 2012 si il acuzase de conflict de interese. Curtea de Apel a respins ins plangerea ANI, dupa ce anterior respinsese si evaluarea intocmita de Agentie cu privire la veniturile lui Silaghi.

”Admite excepţia de prescriţia dreptului la acţiune; Respinge acţiunea Agenției Naționale de Integritate împotriva lui Ovidiu și Ariana Silaghi și Comisiei de Verificare a Averilor. Fără cheltuieli de judecată”, a decis Curtea de Apel Oradea.

ANI anunţa, pe 9 noiembrie 2012, că Ovidiu Silaghi, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii la vremea aceea, nu poate justifica 206.798 de lei (aproximativ 45.955 de euro), reprezentând diferenţa între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate în perioada 7 mai 2012-15 octombrie 2012.