OFERTĂ de la MAI: Buletine la minut

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 02-11-2014 08:31
Actualizat: 02-11-2014 11:11

Reprezentanţii Ministerului de Interne au făcut primele precizări din ziua votului. Aceştia au anunţat că serviciile de evidenţă a populaţiei funcţionează în mod excepţional şi duminică, până la ora 21.00. Cei care au nevoie de documente noi de identitate le pot obţine în timp record. Aceeaşi situaţia s-a înregistrat şi sâmbătă, când au fost eliberate nu mai puţin de 16.000 de cărţi de identitate.

Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI, a declarat că au fost mobilizaţi 58.000 de poliţişti şi jandarmi pentru a asigura paza secţiilor de votare. Toate secţiile din România sunt deschise. Votul poate fi exercitat la secţia la care este arondat alegătorul sau la orice altă secţie din alte localităţi decât cea de domiciliu, pe listele suplimentare. Preşedinţii secţiilor de votare veghează la legalitatea procesului.