ACL a depus plângere penală împotriva președintelui PSD de Satu Mare, Mircea Govor

Autor: Andreea Paul, Economist
Publicat: 12-11-2014 08:39
Actualizat: 12-11-2014 12:01

Ponta a „performat” politic în guvernarea sa prin MITĂ ELECTORALĂ, CORUPȚIE, ȘANTAJ și ABUZ. Ponta și echipa sa au dat semnalul clar că pierd alegerile, tună, fulgeră și strigă a pagubă.

ACL a depus plângere penală împotriva lui Mircea Govor și cere candidatului Victor Ponta demiterea sa imediată. Altfel, Ponta girează acțiunile mafiote și rămâne capul mafiei PSD locale.

Abuzul grav de serviciu, șantajul, instigarea și lista lungă de infracțiuni electorale săvârșite de președintele PSD din Satu Mare, Mircea Govor, este un caz „exemplar” despre ceea ce face PSD la nivel local. Mircea Govor riscă o pedeapsa în instanță de până la 7 ani.

ACL Satu Mare cere protecția funcționarilor publici, a profesorilor din școli, a pădurarilor și a tuturor instituțiilor publice locale amenințate brutal, atât de grosolan, de Mircea Govor. Niciunul nu merită să plătească cu libertatea pentru infracțiunile electorale la care sunt chemați și supuși de Mircea Govor.

ACL cere Patriarhiei Bisericii Ortodoxe și consiliului lor de conducere să formuleze o opinie față de dovezile foarte clare că preoții ortodocși se implică deschis în campanie în favoarea lui Ponta, ceea ce pe termen scurt, mediu și lung dăunează nu doar țării, ci inclusiv Bisericii. Fițuica de la Cozia, Arsenie Boca cu Ponta pe spate, cazurile de la Paris sau de la Satu Mare sunt dovezi publice elocvente.

În orice țară europeană o asemenea înregistrare termină irevocabil o carieră politică.

PLÂNGEREA PENALĂ POATE FI CONSULTATĂ AICI.

CONFERINȚA DE PRESĂ POATE FI URMĂRITĂ AICI.