CCR: Ora de religie se va face doar cu acordul parintilor

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 12-11-2014 18:21
Actualizat: 12-11-2014 18:29

Părinţii elevilor care vor să facă ora de religie la şcoală vor trebui să completeze o declaraţie prin care îşi dau acordul.

Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională varianta existentă în prezent.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.9 alin.(2) teza întâi din Legea învățământului nr.84/1995 și dispozițiile art.18 alin.(2) teza întâi din Legea educației naționale nr.1/2011 sunt neconstituționale”, potrivit unui comunicat al Curţii Constituţionale remis redactiei.

Acum, doar părinţii elevilor care nu ar fi vrut să urmeze acest curs trebuiau să dea o declaraţie în acest sens.

„(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”.

Religia este materie opţională începând cu clasa pregătitoare. Elevii care nu optează pentru ora de Religie, pot însă să-ţi aleagă o altă materie”, prevede forma actuală a art.18 alin.(2) teza întâi din Legea educației naționale nr.1/2011.