ȘOCANT - Senator, ameninţat cu moartea. Interlopi i-au săpat groapa

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 24-11-2014 12:36
Actualizat: 24-11-2014 12:41

Un senator PPDD a făcut plângere la poliţie şi a cerut protecţia SPP după ce un interlop din Iaşi l-a ameninţat cu moartea şi i-a săpat un mormânt în curte.

Senatorul ieşean Ionel Agrigoroaiei este ameninţat de unul dintre membrii clanului Tănase. Este vorba despre Vandam Constantin, un tânăr de 19 ani. Potrivit Antena 3, senatorul susţine că este hărţuit de câteva luni, de când interlopul a devenit proprietar pe un corp din vila în care locuieşte.

Din cauza unui credit neplătit, executorii judecătoreşti au scos la licitaţie o parte din casa senatorului. Agresorul a aflat despre licitaţie şi a plătit 37.000 de euro pentru a intra în posesia corpului de clădire. Senatorul spune că tânărul încearcă acum să îl determine să evacueze întreaga vilă.