Explicaţia unei demisii în PSD

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 25-11-2014 14:45
Actualizat: 25-11-2014 15:00

O demisia a unui social-democrat s-a trasformat într-o adevărată telenovelă după un conflict în PSD. Senatorul Şerban Nicolae, cel care a cerut după alegeri excluderea lui Ilie Sârbu din PSD, şi-a dat demisia din Comisia Juridică a Senatului. Gestul a fost interpretat ca o răzbunare a liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu. Partidul susţine, într-un comunicat oficial, să lucrurile au stat altfel.

Potrivit comunicatului PSD, Şerban Nicolae şi-a dat demisia încă din 20 noiembrie. "Respingem toate informaţii potrivit cărora senatorul Şerban Nicolae a fost „mazilit”. Înlocuirea acestuia din Comisia Juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări s-a produs că urmare a demisiei pe care acesta a depus-o în dată de 20 noiembrie 2014. Potrivit documentului, senatorul Şerban Nicolae a ales să îşi continue activitatea doar în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii", susţin social-democraţii.

Noul membru al Comisiei este senatorul UNPR Neagu Mihai.

Dincolo de această explicaţie oficială, surse politice susţin că demisia lui Şerban Nicolae este sinonimă cu evitarea unei situaţii delicate. Acesta nu ar mai dori să facă parte din comisia care este pusă în această perioadă în situaţia de a încuviinţa arestările unor colegi social-democraţi.