EXCLUSIV - Admnistrația Iohannis începe preluarea Cotroceniului (surse)

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 26-11-2014 10:02
Actualizat: 26-11-2014 13:56

Surse din PNL ne-au explicat că în această perioadă începe trasferul de putere între președintele în funcție, Traian Băsescu, și președintele ales, Klaus Iohannis.

În acest sens, o echipă de emisari ai lui Klaus Iohannis va merge astăzi la Cotroceni pentru a face descărcarea de gestiune de la actualii consilieri prezidențiali.

Din partea lui Klaus Iohannis vor merge Dan Mihalache, Andrei Muraru, George Scutaru, Iulia Huiu, Nicoleta Nicolae și Cosmin Marinescu.

Conform surselor noastre, Dan Mihalache va fi șeful Administrației Prezidențiale, în mandatul lui Klaus Iohannis.