Guvernul Ungariei, reacţie după condamnarea deputatului UDMR Attila Marko

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 27-11-2014 09:27

Guvernul Ungariei a reacţionat la sentinţa de condamnare la închisoare cu suspendare a deputatului UDMR, Attila Marko, sub acuzaţia de abuz în serviciu, comis într-un dosar privind restituirea unei proprietăţi.

Vicepremierul responsabil cu politica naţională, Zsolt Semjén, a precizat printr-un scurt comunicat de presă că Guvernul de la Budapesta a aflat cu consternare că deputatul UDMR, Attila Marko, a primit o condamnare la închisoare cu suspendare în dosarul privind retrocedarea clădirii Colegiului "Szekely Miko" din Sfântu Gheorghe. Zsolt Semjén consideră totodată inacceptabil faptul că acest imobil, care fusese retrocedat anterior bisericii, este renaţionalizat.

Deputatul Attila Marko este cercetat şi în dosarul privind acordarea de despăgubiri în cazul unor cereri de retrocedare, în care au fost arestaţi mai mulţi înalţi funcţionari ai statului, între care şi fosta şefă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Alina Bica.