Parlamentul ucrainean dezbate ieșirea din CSI

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 07-12-2014 19:43

Deputaţii din Rada Supremă, parlamentul unicameral de la Kiev, va examina luni problema ieşirii Ucrainei din Comunitatea Statelor Independente, a anunţat şeful adjunct al fracţiunii parlamentare 'Blocul Petro Poroşenko', Vitali Kovalciuk. 

"Problema ieşirii Ucrainei din CSI va fi luată în discuţie luni de către liderii fracţiunilor parlamentare şi de către şefii comisiilor din Rada Supremă", a precizat Kovalciuk.

Proiectul de lege pe acest subiect a fost iniţiat de un grup de parlamentari, între care şi liderul "Batkivşcina", fostul premier Iulia Timoşenko. 

Ucraina a anunţat la 20 martie, după anexarea Crimeii la Federaţia Rusă, că renunţă să mai asigure preşedinţia CSI în 2014 şi că intenţionează să se retragă din această organizaţie. 

În urma anunţului făcut de Kiev, ministrul rus de externe Serghei Lavrov declara că retragerea Ucrainei din CSI este "o nouă acţiune antirusă". "Noi nu ţinem cu forţa pe nimeni în CSI, dar mă îndoiesc că această decizie este în interesul poporului ucrainean. Este o nouă acţiune antirusă şi propagandistică", afirma şeful diplomaţiei de la Moscova. 

Înfiinţată de Ucraina, Rusia şi Belarus în 1991, Comunitatea Statelor Independente reuneşte în prezent fostele republici sovietice, cu excepţia statelor baltice şi a Georgiei, scrie agerpres.ro