Au fost voturi false la prezidențiale? În 6 luni aflăm răspunsul

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 09-12-2014 21:09

Vicepreședintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Marian Muhuleț, a declarat marți că au început verificările asupra listelor electorale de la alegerile prezidențiale din 2014, iar rezultatele vor fi prezentate "în mai puțin de șase luni". El a precizat că arhiva a fost predată, la AEP, în urmă cu două săptămâni.

"AEP, înainte de turul I din 2 noiembrie, a avut o procedură de achiziție publică în derulare. A fost desemnată o firmă câștigătoare în acest sens, care s-a și apucat de lucru în acest moment, urmează să vă prezentăm concluziile în mai puțin de șase luni, dacă au fost voturi ilegale la alegerile pentru președintele României — 2014, turul I și turul II. Concluziile la care o să ajungem, dacă vor fi în sens negativ, ca de fiecare dată le vom pune la dispoziție IGPR și Parchetului General, care mai departe vor desfășura operațiuni specifice", a arătat Muhuleț.

El a explicat că, pe listele electorale permanente, există toate CNP-urile cetățenilor cu drept de vot la data alegerilor, cu domiciliul în România.

"Toate acele liste intră în verificare, se verifică listele permanente cu listele suplimentare, listele suplimentare între ele, la toate secțiile de votare; concluziile reies", a mai spus Marian Muhuleț, transmite agerpres.ro