De ce îl acuză DNA pe Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş - surse

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 10-12-2014 10:18

Procurorii DNA fac percheziţii miercuri dimineaţa la sediul Consiliului Judeţean Timiş, la 17 primării din judeţ şi la alte instituţii publice.

Procurorii suspectează fapte de luare de mită şi abuz în serviciu în care sunt implicaţi, printre alţii, Titu Bojin (PSD), preşedintele CJ Timiş, şi Marcel Mihoc, consilier judeţean independent (fost PSD).

Titu Bojin ar fi alocat bani către primării din judeţ, pentru finanţarea unor contracte cu SC Ecomet West SRL, o firmă controlată de un apropiat al şefului CJ Timiş.

Conform unor surse judiciare, sumele obţinute din contracte erau virate în conturile firmei administrate de Marius Didilă. Tranzacţiile i se comunicau lui George Didilă, care periodic transmitea situaţia încasărilor şefului CJ Timiş.

Procurorii fac cercetări şi în cazul lui George Didilă, care ar fi fost spijinit de Bojin şi Mihoc pentru încheierea, prin intermediul SC Ecomet West SRL, a unor contracte de achiziţii publice cu atribuire directă cu mai multe primării din judeţul Timiş - Recaş, Buziaş, Marginea -, cu Direcţia Prestări Servicii Timiş şi Administraţia Bazinală de Apă Banat.

Potrivit surselor citate, Titu Bojin, folosindu-se de autoritatea pe care o deţine în calitate de preşedinte CJ şi lider zonal PSD, a identificat pe raza judeţului Timiş primării conduse de aleşi locali proveniţi din aceeaşi formaţiune politică, iar ulterior George Didilă a încheiat contracte de achiziţii publice, cu atribuire directă, cu firma pe care o reprezenta. Acesta din urmă, în cazul în care se tergiversa plata contractelor, apela la şeful CJ Timiş pentru a determina edilii să plătească contractele.

Contracte de acest gen au fost încheiate şi cu Muzeul Satului Bănăţean, cu Administraţia Bazinală a Apelor Banat şi Primăria Oraşului Recaş.

La sediul central al DNA vor fi aduşi cu mandat Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş, şi Marcel Mihoc, consilier judeţean, iar la sediul Serviciului Teritorial Timiş al DNA vor fi aduşi cu mandat 17 primari, Claudiu Ilaş, manager al Muzeului Satului Bănăţean, Corneliu Marţian Doroş, director în cadrul Direcţiei de Prestări Servicii Timiş, Luci Ervin, director la Administraţia Bazinală a Apelor Banat, Horaţiu Mircea Simion, directorul regional al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara, Aurel-Costin Purceld, directorul economic al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara.

Al doilea caz vizat

Procurorii vizează şi contracte de furnizare de produse încheiate de nouă depouri ale CFR Călători, în valoare totală de peste 170.000 de lei, cu firma Ecomet West SRL. Contractele, cu valori de până la 25.000 de lei, au fost încheiate în vara acestui an între depourile din Bucureşti, Arad, Timişoara, Braşov, Sibiu, Galaţi, Cluj, Iaşi, Suceava şi Ploieşti şi firma controlată de George Didilă. Şefii depourilor ar fi fost determinaţi să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să atribuie contractele ilegal, prin fraudarea procedurilor de achiziţie, de Teodor Gavriş, director în CFR Călători. El este suspectat şi de faptul că a făcut demersuri pentru alocarea către subunităţile din teritoriu a fondurilor necesare achitării contractelor, deşi cunoştea faptul că preţurile erau supraevaluate.