Fiul unui deputat, implicat într-un accident rutier. Poliţiştii au deschis dosar penal

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 19-12-2014 10:48

Fiul deputatului social-democrat de Vaslui Dan Bordeianu (foto) a fost implicat într-un accident de circulatie soldat cu vatamarea corporala grava a unei tinere în vârsta de 18 ani, pasagera pe bancheta din spate în autoturismul la volanul caruia se tânarul, sustin surse judiciare.

Fiul deputatului si un alt tânar aflat în autoturism au suferit leziuni superficiale.
'În timp ce un tânar de 20 ani, din municipiul Husi, conducea un autoturism din directia Husi catre Albita, nu a observat la timp semnalizarea intentiei de virare la stânga efectuata de conducatorul unui microbuz. În momentul în care tânarul a actionat sistemul de frânare, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, carosabilul fiind umed, autoturismul a patruns pe sensul opus de mers, a intrat în coliziune cu un copac în dreptul portierei dreapta spate, dupa care s-a oprit într-un gard metalic. În urma impactului, o tânara de 18 ani, din comuna Bunesti-Averesti, aflata pe bancheta din spate a autovehiculului, a fost proiectata pe sol', a declarat vineri responsabilul cu relatiile mass-media din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui, Alina Tonica.
Tânara implicata în accident, care a fost initial transportata la Spitalul Municipal Husi, a fost transferata la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, unde a fost supusa unei interventii chirurgicale. Prognosticul medicilor este unul rezervat, având în vedere traumatismele grave suferite de aceasta.
Politistii Biroului Rutier Husi au deschis dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa si distrugere.
AGERPRES