Zeci de arestări după noi proteste în Hong Kong

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 26-12-2014 07:00

Cel puţin 44 de persoane au fost arestate în Hong Kong 
după noi proteste prodemocraţie în teritoriul chinez, a relatat vineri mass-media locală, citată de agenţia DPA. 

Demonstranţii au început să se adune miercuri seară în cartierul comercial Mongkok din peninsula Kowloon, unde 12 au fost arestaţi, a anunţat poliţia. 

Joi seară, în aceeaşi zonă, în jur de 300 de persoane s-au confruntat cu poliţia timp de 5 ore scandând lozinci prodemocraţie, a raportat South China Morning Post. 

Poliţia a arestat 20 de bărbaţi şi 10 femei în legătură cu un prejudiciu penal produs când mulţimea a pătruns în casa scărilor unei clădiri rezidenţiale, potrivit ziarului. 

Alte două persoane au fost arestate în altă parte joi seară în legătură cu demonstraţia. 

Activiştii cer numirea publică a candidaţilor pentru viitorul şef al executivului teritoriului în alegerile din 2017. Beijingul a declarat că aceşti candidaţi trebuie verificaţi înainte de alegeri, aminteşte DPA. 

Protestele prodemocraţie au blocat mai multe artere principale aproape 10 săptămâni până când poliţia le-a eliberat în mai multe operaţiuni în noiembrie şi la începutul acestei luni. AGERPRES