Vasile Blaga anunță filosofia noului PNL. Semnal pentru Alina Gorghiu?

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 08-01-2015 08:32

Co-președintele PDL, Vasile Blaga, a explicat că în noul Guvern, pe care îl plănuiește PNL, se va schimba paradigma din ultimii 25 de ani. Până acum, liderul partidului cu cea mai mare forță politică era și premier. De data aceasta, Blaga a explicat că se vor separa funcțiile politice de cele admnistrative.

”Eu sunt de părere că preşedinţia unui partid nu mai trebuie amestecată cu funcţiile administrative. Am spus asta şi public, şi în interiorul partidului, încă din timpul guvernării noastre. Partidul trebuie să monitorizeze acţiunile guvernului şi să pună presiune pe el pentru respectarea promisiunilor făcute. E nevoie de un astfel de mecanism, pentru că de multe ori cei care ajung în Guvern uită ce au promis pentru a ajunge acolo”, a declarat Vasile Blaga, conform presei locale. Acesta ar putea fi un semnal și pentru liderul PNL, Alina Gorghiu, care, în această logică, va trebui să rămână doar la partid, fără a prelua vreun minister.

Vasile Blaga recunoaște că în noul PNL mai sunt fricțiuni în teritoriu în ceea ce privește fuziunea, dar a explicat că nu există probleme de nerezolvat.

”Nimeni nu a crezut că fuziunea va fi ceva uşor, aşa că nu fac o dramă când văd că mai sunt probleme sau că mai avem de armonizat poziţii. Vă garantez că această construcţie politică nouă se va întări şi la alegerile din 2016, lucrurile în suspensie se vor rezolva până atunci. Până una-alta, decizia prin care cele două partide au fuzionat a fost validată de victoria în cea mai grea competiţie electorală: PDL şi PNL au câştigat Preşedinţia României”, a mai explicat Blaga.