Lider PNL distruge anticipatele

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 08-01-2015 19:11
Actualizat: 08-01-2015 20:16

Un vicepreședinte al fostului PDL spune ca nu pot fi organizate alegeri anticipate pentru un nou Guvern.

"Trebuie să fim realişti şi să ne antrenăm în identificarea unei soluţii care să fie viabile. Alegerile anticipate ar fi ideale, alegerile anticipate ar crea, în mod natural, o majoritate dată de către popor. Din experienţa proprie vă spun că nu vor putea fi alegeri anticipate în România, în următorii 20 ani cel puţin. De aceea, pe varianta aceasta nu putem să construim, în mod cert, o posibilitate de a veni la guvernare şi atunci varianta constituţională pe care o avem la îndemâna noastră este evident moţiunea de cenzură, dar şi aici este nevoie de o majoritate, pentru că moţiunea de cenzură, ca să treacă, este nevoie de un anumit număr de parlamentari pe care, în momentul acesta, Partidul Naţional Liberal nu îi are”, a afirmat vicepresedintele PDL Ioan Oltean, citat de presa locala.

Întrebat cu ce formaţiuni poltice vor crea majoritatea parlamentară, Oltean a spus că pe lângă UDMR şi minorităţi, PNL va trebui să identifice şi alte forţe politice nemulţumite de modul în care se guvernează în momentul acesta România.

"Evident, UDMR şi minorităţile sunt structuri parlamentare care, în mod natural, ar trebui să se asocieze Partidului Naţional Liberal, şi disponibile, nu numai natural aici aşezate, şi de aici încolo va trebui să identificăm alte forţe politice care ar putea să fie nemulţumite de modul în care se guvernează în momentul acesta România şi să se alăture Partidului Naţional Liberal, cu o forţă politică care are un alt program, o altă gândire şi o altă alternativă în raport cu ceea ce are PSD astăzi", a mai spus Oltean.