Atentate: Parisul va depune plângere contra postului american Fox News

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 21-01-2015 07:03

Oraşul Paris va depune plângere pentru "prejudiciu" contra postului american de televiziune Fox News, în legătură cu afirmaţiile despre zonele musulmane lipsite de respectarea normelor de drept din capitala Franţei, difuzate de acest canal după atentate, scrie AFP. 

"În următoarele zile va fi depusă o plângere", a informat marţi o sursă din cadrul primăriei Parisului, după prezentarea "eronată" la acest post a unor cartiere din Paris ca fiind "foarte periculoase". 

Decizia încă nu a fost luată cu privire la locul unde va fi depusă plângerea, la Paris şi/sau în Statele Unite. 

Capitala franceză a luat act de scuzele formulate de canalul de ştiri, a precizat sursa respectivă, însă doreşte, de asemenea, să angajeze o procedură judiciară. 

Fox News a exprimat scuze în repetate rânduri după ce a difuzat afirmaţii ale comentatorilor săi despre zone din Europa lipsite de respectarea normelor de drept, interzise nemusulmanilor, făcute la postul respectiv după atentatele islamiste criminale de la Paris. 

Un comentator şi un jurnalist al canalului de ştiri au afirmat că există astfel de zone, în special în Franţa şi în Marea Britanie. Un ziarist de la Fox News prezentat ca "expert", Nolan Peterson, a reluat aceste afirmaţii legate de Paris, prezentând o hartă a capitalei Franţei pe care erau delimitate anumite cartiere unde a afirmat că poliţia nu pune piciorul.AGERPRES