Alina Bica în tandem cu Udrea: Șeful SRI întervenea în anchete

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 31-01-2015 01:23

Alina Bica pare a fi în tandem cu Elena Udrea în ce privește dezvăluirile, momentul ales și mai ales persoane pe care o arată cu degetul public.

Fosta şefă a DIICOT a declarat în fața judecătorilor de la ÎCCJ că ar fi fost sunată în câteva rânduri de adjunctul directorului SRI (generalul Florian Coldea, în prezent director interimar al SRI) cu rugăminți să intervină într-un dosar. Bica a precizat că dosarul avut în vedere de Coldea  îl viza pe omul de afaceri Ovidiu Tender, cel care vineri a depus la DNA un denunţ în care afirmă că i-ar fi dat mită Alinei Bica să intervină în dosarul său.

Citește și: Udrea l-a denunțat pe șeful interimar al SRI

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat la 11 ani de închisoare în primă instanţă.

În dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale, Bica este urmărită penal pentru luare de mită.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Dorin Cocoş este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi dare de mită, fiul său Alin Cocoş este cercetat pentru dare de mită şi trafic de influenţă, Adriean Videanu, pentru complicitate la abuz în serviciu, iar Florentin Mihăilescu, pentru complicitate la luare de mită.

La această oră judecătorii analizează propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a celor cinci.