EXCLUSIV Intânire decisivă pentru debarcarea lui Tăriceanu

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 01-02-2015 22:56
Actualizat: 01-02-2015 23:01

Un anunț ciudat a picat azi după ședința anostă a grupurilor parlamentare reunite ale noului PNL  - ”avem majoritate în Senat!”. Anunțul a fost scăpat destul de stângaci de senatorul Dumitru Oprea, fostul șef de grup al PDL de la Senat. ȚINTA: Debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la șefia Senatului României.

Citește și: PNL: Avem majoritate în Senat. Ziua Z se apropie

Confirmarea a venit târziu în noapte: ”În această seară a fost o întâlnire decisivă a co-președinților cu Geoană. Au numărat bob cu bob și vor da atacul final la Tăriceanu. Sunt câțiva de la PLR și de la UNPR care vor fi cu noi”, a declarat pentru stiripesurse.ro unul din importanții responsabili parlamentari ai PNL.

Strategia ar arăta cam asa: Senatul va fi piatra de încercare. Diferența oficială între Putere și Opoziție în Senat e de doar 10 senatori. 3-4 sunt deja pe față cu Mircea Geoană și deci sunt deja în tabăra Opozției. Lângă ei vor fi la votul secret cel puțin 4 sau 5 de la PLR și sigur 3 de la UNPR susțin surselor noastre.

Posibil ca tentativa de detronare a lui Tăriceanu să aibă loc mâine.

Dacă Senatul cade atunci va urma Camera Deputaților în curând. Un eșec la Senat îi va face pe cei de la PNL să mai aștepte cel puțin o lună pentru regrupare.

Cu doar o zi în urmă Călin Popescu Tăriceanu susținea într-un interviu televizat că nu are nici o apăsare și nu crede că diferența dintre Opoziție și Putere va putea fi prea repede remontată de cei care îi vor scaunul.