Camera a vacantat 2 locuri de deputaţi

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 03-02-2015 12:45

Camera Deputatilor a aprobat  cu 238 voturi pentru si unul împotriva, vacantarea a doua locuri de deputat, din circumscriptiile electorale Brasov si Vrancea, ca urmare a demisiilor din Parlament ale lui Ioan Adam si Miron Mitrea.

Ioan Adam este arestat preventiv în dosarul retrocedarilor ilegale de paduri si trimis în judecata, alaturi de Viorel Hrebenciu si fiul acestuia, Gheorghe Paltin Sturdza si Tudor Chiuariu.
El a trimis Biroului Permanent demisia sa din data de 19 ianuarie, într-un act autentificat la notariat.
Miron Mitrea a demisionat începând cu data de 2 februarie.
În 14 decembrie, Miron Mitrea a confirmat demisia din PSD si din Parlament, anuntata în sedinta Comitetului Executiv al PSD, refuzând sa mentioneze explicit care sunt motivele gestului sau de a se retrage din politica.
"Intrarea si iesirea din politica sunt chestiuni personale. Deci am decis ca ma retrag din politica si sigur, nu pot sa ramân în partid sau în Parlament", a spus atunci Miron Mitrea, potrivit Mediafax.
Mitrea a refuzat sa declare care sunt motivele retragerii sale din politica, sustinând ca nu vrea sa faca "spectacol".
Ca urmare a acestor demisii grupul parlamentarilor PSD numara 187 de deputati.