Percheziţii la hoţi de maşini de lux

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 05-02-2015 09:19

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup, înşelăciune şi tăinuire.

În cursul zilei de astăzi, 5 februarie 2015, în baza unor autorizaţii emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, ofiţeri şi lucrători ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Furturi de Autovehicule şi ai Serviciului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, precum şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Ilfov - Serviciul de Investigaţii Criminale, ai Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, ai Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi ai Institutului Naţional de Criminalistică, efectuează percheziţii în 14 locaţii situate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.

Din cercetările efectuate până în acest moment a rezultat că, în perioada iulie 2014- februarie 2015, o grupare infracţională ai cărei membri se deplasau frecvent în statele membre U.E. în scopul închirierii unor autovehicule de lux de la societăţi rent-a-car, pe care le transportau în România, în scopul valorificării pe nedrept a acestora.

Modul de operare al grupului infracţional era de a identifica societăţi de închirieri vehicule de pe teritoriul altor state, având scop de a induce în eroare reprezentanţii acestor societăţi comerciale, pentru a intra în posesia unor autovehicule cu valoare mare, an de fabricaţie 2013-2015, pe care să le transporte imediat pe teritoriul României şi ulterior a le valorifica în mod fraudulos.

În documentarea activităţii infracţionale, procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.