Vladimir Putin, Angela Merkel și Francois Hollande au ajuns la un acord de pace în Ucraina

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 06-02-2015 23:35
Actualizat: 07-02-2015 08:21

Întrevederea dintre preşedintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, desfăşurată vineri seară la Moscova şi care a avut ca principal punct pe agendă conflictul din Ucraina, s-a încheiat, un 'text' pentru un viitor plan de pace fiind în prezent în curs de pregătire, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile internaţionale de presă.

Oficialul rus a menţionat că aceste negocieri tripartite au fost 'constructive şi substanţiale' şi cei trei lideri vor avea duminică discuţii telefonice - Angela Merkel şi Francois Hollande au părăsit deja Moscova - până atunci urmând să continue contactele pentru elaborarea unui document privind soluţionarea conflictului din Ucraina.