Prețul petrolului a provocat o penurie de alimente în Venezuela. Armata scoasă pe străzi

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 07-02-2015 08:17
Actualizat: 07-02-2015 08:18

În Venezuela vor fi constituite patrule militare care vor avea ca misiune să facă ordine în cozile ce apar tot mai frecvent în faţa magazinelor acestei ţări, ce este afectată de o penurie a produselor de bază din cauza crizei economice amplificate de scăderea preţului petrolului, principalul său produs la export, a relatat vineri agenţia EFE. 

Anunţul a fost făcut de preşedintele parlamentului de la Caracas şi totodată vicepreşedinte al Partidului Socialist Unit (de guvernământ), Diosdado Cabello. El a pus penuria pe seama 'războiului economic', care în opinia lui este dus împotriva ţării sale de Statele Unite (a vorbit despre 'imperialismul nord-american') cu sprijinul formaţiunilor de opoziţie din Venezuela. 

De asemenea, oficialul venezuelean a dat indicaţii asupra modului în care vor fi constituite respectivele 'patrule populare militare statale' şi a menţionat că, pe lângă eficientizarea cozilor de la magazine, acestea trebuie să investigheze de ce se formează aceste cozi pentru a identifica în special numeroşii contrabandişti care cumpără mai multe produse pentru a le revinde ulterior.AGERPRES