Klaus Iohannis îi dă ordine lui Victor Ponta! Ce i-a cerut președintele

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 09-02-2015 21:08

Dacă Victor Ponta a anunțat că negocierile cu FMI, BM și CE sunt, pentru moment, suspendate din cauza neînțelegerilor, președintele Klaus Iohannis îi dă ordine premierului. Președintele îi cere ca Guvernul să încheie un nou acord cu FMI, BM și CE. Asta, după ce Iohannis s-a întâlnit cu delegația celor 3 instituții care negociază în aceste zile cu echipa lui Ponta.

”În cadrul întrevederii, Preşedintele României fost informat de către reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale cu privire la stadiul Acordului cu România și la concluziile actualei misiuni comune a celor trei instituții internaționale. Au fost prezentate principalele măsuri privind reformele structurale care au făcut obiectul evaluărilor şi negocierilor cu Guvernul, atât cele asupra cărora s-a ajuns la un acord, cât și cele asupra cărora urmează să se decidă în lunile următoare.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și-a exprimat speranța că, în contextul viitoarei misiuni a delegaţiei, discuțiile dintre autoritățile române și instituțiile financiare internaționale vor reflecta progrese mai semnificative, care să se concretizeze în încheierea cu succes a Acordului cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.”, anunță Administrația Prezidențială.