Ucraina: Patriarhul cere SUA să trimită arme letale

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 10-02-2015 18:01
Actualizat: 10-02-2015 18:03

Patriarhul Filaret, conducătorul Bisericii ortodoxe ucrainene, a cerut Statelor Unite să înceapă trimiterea de arme letale către Ucraina pentru a întări forţele guvernamentale.

„Ne rugăm pentru pace în lume și cerem ca voi (SUA – n.r.) să vă îndepliniţi promisiunile pe care voi înşivă le-aţi făcut”, a declarat Filaret, şeful Bisericii Ortodoxe Ucrainene-Patriarhia de Kiev, în timpul unei conferinţe de presă organizată săptămâna trecută de o delegaţie a parlamentarilor ucraineni în Capitol Hill.

Legiuitorii ucraineni au cerut administraţiei Obama să furnizeze armele promise, pentru ca trupele guvernamentale să se poată apăra împotriva agresiunii ruse. „Și noi putem produce arme, dar vă rugăm să ne ajutați să protejăm integritatea teritorială”, a adăugat Patriarhul Filaret.