Dilema mortului din audierile CCR

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 17-02-2015 11:25
Actualizat: 17-02-2015 12:24

Audierea candidatilor la functia de judecator CCR vacantata de Toni Grebla a avut parte de un moment delicat in Comisia Juridica a Senatului.

Candidatul Florina Ruxandra Jipa, senator PSD, si-a atacat contracandidatele, cea din partea grupului PSD, Simona Maya Teodoroiu și cea din partea grupului PNL, Mona-Lisa Neagoe.

Teodoroiu si-a prezentat activitatea didactica la nivel universitar, iar Mona-Lisa Neagoe a trecut in revista activitatea sa de judecator timp de 21 de ani.

In replica, Jipa a spus ca ea nu se compara cu niciuna din cele doua candidate, pentru ca a imbinat si teoria si practica.

"Eu nu am teza de doctorat pe drept international si nici pe dreptul mediului", a spus ea, dupa care a facut o remarca care a deranjat comisia.

Jipa a sustinut ca profesorul care a condus doctoratul pe drept international al Mona-Lisei Neagoe era mort cand a fost realizata lucrarea.

Din partea comisiei i s-a atras atentia ca nu are dreptate.

"Ba da, am verificat bine, am verificat in CV", a replicat Jipa.

Senatorul PSD i-a adresat candidatului PNL si o intrebare directa in acest sens: "In ce an ati terminat doctoratul daca profesorul Filipescu moare la 12.2012 2002?"

Pentru postul de judecător al CCR, rămas vacant în urma demisiei lui Toni Greblă, şi-au depus candidatura,  De asemenea, şi senatorul PSD Florina Ruxandra Jipa, membru al Comisiei juridice a Senatului, şi-a anunţat candidatura pentru acest post.


Senatorii urmează să dea, în şedinţa plenului de miercuri, un vot pentru ocuparea funcţiei de judecător al CCR.