PREMIERĂ Un profesor universitar e condamnat la 6 ani de pușcărie pentru că lua bani la examene

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 19-02-2015 16:54
Actualizat: 19-02-2015 17:45

Fostul prodecan al Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE, Cosmin Şerbănescu, a fost condamnat la şase ani de închisoare, după ce a primit de la studenţi între 400 de lei şi 400 de euro în schimbul unor lucrări de licenţă gata făcute şi al unor note de promovare.

Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, ea nefiind definitivă.

Şerbănescu, judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, se află în arest preventiv din 18 iulie 2014.

Instanţa a mai decis confiscarea de la Cosmin Şerbănescu a sumelor de 9.730 de euro, 1.525 de lei şi 1.300 de dolari.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi unul dintre studenţii care i-a dat mită fostului prodecan, Rami Bayssi, la un an şi patru luni de închisoare.

Potrivit Parchetului instanţei supreme, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări şi reasigurări, Şerbănescu a cerut şi primit de la studenţi sume între între 400 de lei şi 400 de euro, în schimbul unor lucrări de licenţă gata elaborate, în formă digitală.

Procurorii mai spun că Şerbănescu le-ar fi garantat studenţilor că el, în calitate şi de membru al comisiei de licenţă, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licenţă.

De asemenea, potrivit anchetatorilor, fostul prodecan "a acceptat să-şi traficheze influenţa, în schimbul banilor primiţi, prin intervenţii la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licenţă şi membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an şi a celor de licenţă".