Motivul pentru care unii senatori PNL au votat in favoarea lui Vosganian

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 19-02-2015 23:29

Evenimentul Zilei:

Ca ministru al Economiei în guvernul PNL- Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian a propus și a obținut o Hotărărăre de Guvern prin care o firmă  beneficia de gaze ieftine. Ministrul a justificat decizia prin necesitatea de a se păstra locurile de muncă într-un context dominat de tulburări sociale. Deși în guvern au fost și puncte de vedere diferite, pînă la urmă propunerea lui Varujan Vosganian a fost aprobată. A fost sau nu păgubitoare acțiunea lui Varujan Vosganian? Întrebarea nu poate primi un răspuns. La ședința Senatului, Varujan Vosganian a ținut un Discurs în care a reluat argumentele din Ședința de Guvern. Un discurs exemplar, prin care a atras atenția asupra aberației numite Abuz în serviciu, aberație care pune sub semnul îndoielii orice decizie politică. Un discurs prin care Varujan Vosganian a semnalat că procurorii nu-l acuză de a fi avut vreun folos material de pe urma intervenției sale în Guvern. Pur și simplu, procurorii cred că nu trebuia să intervină, substituindu-se în chip periculos Parlamentului. Spectacolul dat după aceea de Varujan Vosganian, absența oricărei intervenții în favoarea sau împotriva solicitării au creat impresia unui vot dictat de emoție și nu de rațiune. După opinia mea, chiar dacă a fost dictat de emoție, votul a corespuns rațiunii.   După cum chiar DIICOT arată, nu există nici o probă că ministrul a fost mituit pentru decizia sa. În acest caz, DIICOT ar putea să-l acuze pe Varujan Vosganian de prostie, de incompentență, de lucrat cu capul în nori, în nici un caz de corupție. E mai mult decît interesant că DNA a considerat drept infracțiune discuția dintre Viorel Hrebenciuc și Dan Șova despre aberația infracțiunii abuz în serviciu. O discuție ținînd de libertatea de expresie, interceptată ilegal, a fost acuzată ca fiind infracțiune de corupție. Cazul Vosganian ar fi fost un prilej fericit pentru ca Senatul să abordeze public abuzul numit infracțiunea de Abuz în serviciu.Se spune că senatorii PNL au votat împotriva cererii DIICOT, pentru că au fost impresionați de jeluirile lui Varujan Vosganian. Nu cred că numai din această cauză. Varujan Vosganian era acuzat de o faptă comisă nu de el, ci de Guvernul PNL Călin Popescu Tăriceanu. În sală se aflau însă susținători ai acestui Guvern. Cum să voteze acești foști susținători, unii chiar foști miniștri în Cabinetul Tăriceanu, pentru identificarea cu infracțiunea a unei decizii strict politice, a unei decizii ținînd de actul Guvernării? Pentru astfel de decizii, ministrul, premierul, președintele, răspund electoral sau în fața Istoriei, în nici un caz în fața procurorilor.

RFI:

Republica Moldova are un  nou Guvern, condus de un om de afaceri. Este vorba de Chiril Gaburici, în vârstă de 38 de ani, fost director la o companie de telefonie mobilă. Este apropiat liderului liberal-democrat, Vlad Filat, dar și liderului comunist, Vladimir Voronin. Analistul politic Corneliu Ciurea apreciază că „noul guvern de la Chișinău este unul de sacrificiu. Dealtfel, în Republica Moldova un guvern de coaliție poate să reziste 2-3 ani. Lumea la Chișinău îi urează viață lungă chiar dacă a fost votat în condiții obscure”. Noul premier Chiril Gaburici „nu este o personalitate puternică”, spre deosebire de Iurie Leancă, adaugă Corneliu Ciurea, iar „specificul politicii moldovenești este că, în ultimul timp, în prim plan au venit persoanele din eșalonul 2 și 3, iar liderii politici adevărați stau în umbră. Noul guvern de la Chișinău respectă acest model”.

Ziarul Financiar:

Herve Falciani, specialistul IT franco-italian care a furnizat informaţii compromiţătoare despre banii “murdari” ascunşi de colosul bancar britanic HSBC pentru diferite personaje publice şi politicieni, inclusiv din România, povesteşte într-un interviu filmat acordat în 2014 despre motivele care l-au determinat să devină informator şi despre lipsa de interes manifestată iniţial de autorităţi. Datorită informaţiilor lui, guvernele fraudate au putut să recupereze până în prezent miliarde de dolari din taxele neplătite. Interviul, acordat producătorului englez de filme Nick Francis, a fost publicat de ziarul britanic The Guardian... În 2008, Falciani a intrat în contact cu guvernul din Marea Britanie căruia i-a înmânat detaliile a peste 6.000 de indivizi cu conturi la filiala elveţiană a HSBC. Până în prezent guvernul britanic a intentat proces unei singure persoane. De asemenea, Stephen Green, fostul preşedinte al HSBC în perioada pentru care Falciani a acuzat lipsa controalelor în interiorul băncii, a fost ridicat la rangul de cavaler, devenind ministrul britanic pentru investiţii şi comerţ. “Asta este viaţa mea. Va continua să reprezinte o luptă. Singurul motiv pentru care fac parte din lupta aceasta este că am făcut publice toate acele informaţii.”