Filmul ”Timbuktu” a triumfat la premiile Cesar

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 21-02-2015 08:53

Filmul franco-mauritan 'Timbuktu', cronică a vieţii cotidiene în nordul Mali ocupat de jihadişti, a triumfat vineri seara la cea de-a 40-a ceremonie a premiilor Cezar, de la Paris, câştigând şapte premii, între care trofeele pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor, în cursul unei seri care a dorit să celebreze libertatea de expresie, relatează France Presse.

Abderrahmane Sissako, care a devenit primul regizor din Africa care a primit un Cezar la această categorie, a ţinut să mulţumească Franţei, 'o ţară extraordinară, deschisă spre altele', şi Mauritaniei, care a acceptat să-i protejeze echipa.

Premierul francez Manuel Valls a salutat pe contul său de Twitter 'încoronarea meritată' a filmului, subliniind necesitatea de a 'rezista barbariei'.

'Timbuktu', un film despre jihadism, se află şi în cursa pentru un Oscar la categoria 'Cel mai bun film străin', ce va fi anunţat duminică seara.