Moscova mizează pe o disensiune în Uniunea Europeană

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 25-02-2015 09:20

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri externe si politica de securitate, a sustinut ca "Moscova mizeaza sa dezbine Uniunea Europeana". Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri externe a exprimat aceasta opinie in discursul sustinut, marti, la Institutul Regal pentru Afaceri Externe din Marea Britanie.

Mogherini a mai declarat ca Rusia si autoproclamatele republici populare din estul Ucrainei "ar trebui sa realizeze de urgenta acordurile de la Minsk, sa respecte regimul de incetare a focului si sa retraga armamentul". "UE va fi ferma in pasii sai viitori fata de comiterea actelor de violenta si va intreprinde masurile ce se impun, daca luptele vor continua sau vor fi incalcate acordurile de la Minsk", a mai precizat in discursul sau Federica Mogherini.

"Am presupus ca Rusia ar putea depasi paradigmele de gandire tipice Razboiului Rece si ca am fi putut fi atat buni vecini, cat si parteneri. Rusia ne-a demonstrat pana in prezent contrariul. Încalcarea de catre ea a integritatii teritoriale si a suveranitatii Ucrainei a creat un precedent extrem de periculos", a mai declarat Mogherini. "Raspunsul nostru la criza sunt sanctiunile economice si politice, atunci cand sunt epuizate metodele diplomatice", a mai afirmat Mogherini.

Potrivit declaratiilor sale, activitatea se desfasoara pe absolut toate canalele, sub absolut toate formele si formatele dialogului, pe linia Grupului de contact tripartit de la Minsk, prin intensificarea eforturilor OSCE si prin intermediul convorbirilor in formatul "Normandia". Subliniind din nou faptul ca in UE exista unitate, Federica Mogherini si-a exprimat opinia sa potrivit careia Moscova mizeaza pe o disensiune in UE. Cu toate acestea, statele membre ale UE au reusit mereu ca in demersul lor sa prevaleze interesul comun european, a mai spus Mogherini.