Decrete semnate de Klaus Iohannis

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 02-03-2015 13:24
Actualizat: 02-03-2015 14:12

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 2 martie 2015, patru decrete de promulgare a unor acte normative:

• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice;

• Decret pentru promulgarea Legii privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 2009), adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023(26) din 2 decembrie 2009, precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 adoptate de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia MSC.359(92) din 21 iunie 2013;

• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii în vederea acoperirii contribuţiei bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), semnat la Bucureşti la 24 decembrie 2013, şi a amendamentului convenit prin Contractul de finanţare amendat şi reconfirmat, semnat la Bucureşti la 16 mai 2014, la Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în vederea acoperirii contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), semnat la Bucureşti, la 24 decembrie 2013;

• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului Euro-mediteranean în domeniul aviaţiei între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 10 iunie 2013.