Lui Ponta i s-a făcut dor de Crin: USL trăiește!

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 02-03-2015 14:21
Actualizat: 02-03-2015 14:41

Liderul PSD, Victor Ponta și-a adus aminte de fostul său partener, Crin Antonescu. Ieșind din fostul birou al lui Crin Antonescu de la Senat, Ponta a spus că îi este dor de Antonescu.

”Haideți, cu ce vă pot ajuta, să fac și eu cum făcea Crin”, a spus Victor Ponta.

Jurnaliștii l-au întrebat dacă îi este dor de fostul partener. ”Da, sigur că da”.

Referitor la USL, Victor Ponta a precizat că în acte alianța încă există în actele de la Tribunal și a completat râzând: ”USL trăiește!”.