Şeful diplomaţiei britanice: Uniunea Europeană a deraiat

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 04-03-2015 11:41

Ministrul britanic de Externe Philip Hammond a declarat în Camera Comunelor ca Uniunea Europana (UE) a "deraiat" si ca Marea Britanie va ramâne în cadrul blocului numai daca la Bruxelles vor avea loc "schimbari semnificative", relateaza The Telegraph, potrivit Mediafax.

Seful diplomatiei britanice a organizat în ultima perioada întâlniri cu reprezentanti a 23 de state membre, înainte ca Londra sa demareze un proces de renegociere a tratatelor încheiate cu UE.

Premierul David Cameron s-a angajat sa modifice relatia tarii sale cu blocul european înaintea unui referendum cu privire la apartenenta Marii Britanii la UE, pe care a promis ca-l va organiza pâna la sfârsitul lui 2017 în cazul în care conservatorii vor obtine victoria în alegerile generale din acest an.

"Este necesar sa profitam de aceasta ocazie pentru a zgudui Uniunea Europeana astfel încât sa lucreze pentru (Marea) Britanie", a subliniat ministrul.

Uniunea "a deraiat undeva în urma cu 20 de ani", a apreciat el, "iar noi trebuie sa profitam de aceasta oportunitate de reformare, de renegociere, pentru a o pune la loc pe sine si apoi sa lasam britanicii" sa se pronunte prin referendum.

Statele membre considera cu tarie ca este necesar ca Marea Britanie sa ramâna în interiorul Uniunii, le-a spus Hammond membrilor Camerei inferioare a Parlamentului britanic.

"Am vizitat 23 dintre partenerii nostri din Uniunea Europeana", a precizat el. "Într-un cuvânt, exista o opinie foarte puternica, potrivit careia statele membre vor ca (Marea) Britanie sa ramâna în Uniunea Europeana, o întelegere care poate fi încheiata doar daca în UE va avea loc o schimbare puternica si o vointa clara de a se angaja împreuna cu noi, în special în privinta cererilor noastre de îmbunatatire a competitivitatii în UE, un lucru pe care vor sa-l vada toate statele membre", a declarat ministrul.

Seful diplomatiei britanice era de parere, anterior, ca Londra "aprinde un foc sub UE" prin organizarea unui referendum asupra pastrarii calitatii de membru.