Nou DENUNT la DNA: Traian Basescu si nume grele din PNL apar in dosarul Microsoft

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 11-03-2015 22:11
Actualizat: 11-03-2015 22:15

Fostul ministru Gabriel Sandu cel ale carui denunturi au expus finantarile ilegale ale PDL-ului si mita din dosarul Microsoft vorbeste intr-un nou denunt despre fostul presedinte Traian Basescu. Afirmatiile lui Sandu par sa confirme ceea ce presa a spus in nenumarate randuri - faptul ca Basescu orchestra si coordona totul de la Cotroceni.

"Valerian Vreme mi-a spus că a stat de vorbă cu Preşedintele Traian Băsescu, iar acesta i-a interzis să se mai întâlnească cu mine altfel decât "la cafea duminica". M-am ridicat, mi-am cerut scuze şi am plecat. (...) Mi-au mai precizat că atât George Scripcaru, preşedintele PDL Braşov, cât şi Elena Udrea, mă urăsc şi doresc ca eu să dispar din partid.", a declarat Sandu, în faţa procurorilor.

"M-am întâlnit cu Claudiu Florică, iar din discuţii a reieşit scenariul că acesta, din comisioanele primite de el de la Microsoft ar putea deschide nişte companii off-shore şi ar putea transfera acolo nişte sume de bani din care eu aş putea să-mi onorez contribuţiile electorale în beneficiul PDL şi al preşedintelui", a mai spus fostul ministru, potrivit România TV.

In plus Gabriel Sandu ii denunta si pe greii din PDL, actuali membri PNL, spunand nu doar ca stiua de paltile ilegale de la PDL dar ca erau chiar printre cei care faceau presiuni pentru obtinerea lor.

"În urma discuţiilor cu Primul-Ministru Emil Boc, Elena Udrea, Gheorghe Gherghina, am reuşit să obţin toate semnăturile necesare derulării licitaţiei hotărâte prin HG nr. 460/2009.

Toate cheltuielile au fost dispuse, ordonate chiar prin presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu, Gheorghe Ştefan, iar asumarea de către mine a acestor obligaţii viza condiţionarea pentru menţinerea în funcţia de ministru al comunicaţiilor", se mai arata in denuntul lui Sandu.