Gorghiu: Ponta să nu mai privească Parlamentul ca un scut împotriva legii

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 12-03-2015 19:26

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a făcut joi un apel către liderul PSD Victor Ponta prin care îi solicită să nu se mai opună în Parlament adoptării propunerii PNL de urgentare şi simplificare a procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor vizaţi de anchete penale.

"În Camera Deputaţilor, PSD blochează, de câteva luni, propunerea legislativă a PNL care prevede urgentarea şi simplificarea procedurilor privind ridicarea imunităţii parlamentarilor vizaţi de anchete penale. Îi solicit, la rândul meu, preşedintelui PSD, Victor Ponta, să nu mai privească Parlamentul drept un scut împotriva legii şi să nu se mai opună adoptării acestei legi", a scris Gorghiu pe contul său de Facebook.

Procurorul general Tiberiu Niţu a susţinut joi că este necesară modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în legătură cu procedurile de ridicare a imunităţii parlamentarilor vizaţi de anchete penale.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Ministerul Public a formulat în septembrie 2014 o serie de propuneri Guvernului României, iar în martie 2015 Camerei Deputaţilor.

'Propunerile Ministerului Public au în vedere asigurarea celerităţii acelor proceduri parlamentare care influenţează cursul procedurilor judiciare, precum şi stricta delimitare a întinderii atribuţiilor autorităţii legislative în cadrul aceloraşi proceduri, în sensul că evaluarea probelor şi a oricăror aspecte privind oportunitatea măsurilor este atributul exclusiv al organelor judiciare', a susţinut Parchetul General.

Conducerea Ministerului Public a apreciat că modificările solicitate se impun în condiţiile în care în cursul acestui an două anchete penale au fost împiedicate prin respingerea solicitărilor procurorilor privind ridicarea imunităţii parlamentare.

Cele două cazuri la care face referire Tiberiu Niţu sunt senatorul PNL Varujan Vosganian, fost ministrul al Economiei, pentru care DIICOT a cerut Parlamentului încuviinţarea urmăririi penale în dosarul Romgaz, şi deputatul UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului şi Pădurilor, pentru care DNA a cerut ridicarea imunităţii într-un dosar de trafic de influenţă.

Agerpres