Gheorghe Ștefan l-a DENUNȚAT pe Traian Băsescu la DNA. Atac la Dorin Cocoș

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 15-03-2015 10:29
Actualizat: 15-03-2015 10:30

Numele fostului preşedinte Traian Băsescu apare în denunţul lui Gheoghe Ştefan. Pinalti le-a declarat anchetatorilor că genţile cu bani de la Dorin Cocoş au ajuns la sediul de campanie al fostului preşedinte şi la sediul PDL.

Gheorghe Ştefan susţine însă că Dorin Cocoş se teme să confirme acest lucru, după ce fiul său a fost arestat.

"S-ar putea ca aceste genţi să fi ajuns şi la PDL (Aleea Modrogan), şi la sediul de campanie al lui Băsescu, la intrarea în Centrul Vechi. Am văzut declaraţia lui Flutur, după denunţul lui Gabi Sandu, acesta (adică Flutur) declarând că existau două sedii de campanie, dar cred că lui Dorin Cocoş îi este frică să vorbească, el fiind căzut psihic după arestarea fiului său.

Cred că îi este frică să spună adevărul, deşi eu de nenumărate ori i-am reproşat în arestul Capitalei că nu spune adevărul şi datorită acestui lucru eu sunt în această situaţie, dar şi el", a mai spus Gheorghe Ştefan.